Clare Torry a cântat fără cuvinte și a făcut o piesă Pink Floyd genială

Una dintre cele mai celebre voci de pe The Dark Side of the Moon nu cântă niciun singur cuvânt. O solistă de sesiune pe nume Clare Torry a improvizat vocalul fără cuvinte de pe The Great Gig in the Sky — fără versuri, doar o voce folosită ca un instrument — iar potrivit unei relatări despre istoria albumului, acea interpretare este cea care a transformat o piesă destul de bună într-una pur și simplu genială.

O voce fără cuvinte

Torry a venit ca voce angajată pentru o sesiune de înregistrare, iar ce a contribuit la piesă a fost un vocal improvizat: nimic scris, nimic cântat în engleză sau în orice altă limbă. Ea duce melodia și sentimentul prin sunet în loc de propoziții, așa cum ar face-o o chitară solo.

Albumul din jurul ei este plin de vorbe adevărate. Roger Waters a chestionat o serie de oameni pentru părerea lor despre sensul vieții, iar răspunsurile lor au ajuns pe disc — printre ei un roadie cunoscut ca Roger the Hat și Chris Adamson, un apropiat al trupei care încercase odată să mănânce un stone de cartofi cruzi pentru un pariu în timpul sesiunilor pentru Obscured by Clouds. Cea mai memorabilă voce de pe albumul final, totuși, este cea care nu spune absolut nimic.

Ce a încercat trupa înainte ca ea să cânte

The Great Gig in the Sky nu a fost întotdeauna versiunea pe care o cunosc ascultătorii. Un box set amplu al albumului, ediția Immersion, adună zece versiuni diferite ale discului — un album vândut în 48m de exemplare — iar un disc conține demo-uri și piese live care arată ce a încercat trupa înainte de a se decide asupra acelei piese, asupra lui Any Colour You Like și asupra bolboroselii electronice din On the Run. Cuvântul recenzentului pentru acele încercări timpurii este „noodling”: noodling, mai mult noodling și, într-un caz, noodling într-o venă vag jazz-funk.

Setul include și o interpretare live din 1974 înregistrată inițial pentru radio BBC, despre care aceeași recenzie spune că zgârie lustrul de studio al originalului.

Versiunea fără ea

O versiune timpurie a albumului inclusă în box set face diferența evidentă. Este vizibil diferită de discul final: îi lipsește deschiderea Speak to Me și îi lipsesc vocile, și include scat singing-ul lui David Gilmour — silabe fără sens în loc de cuvinte — pe Any Colour You Like. Ascultând-o, recenzentul a fost izbit de faptul că fiecare decizie pe care Pink Floyd a luat-o ulterior cu privire la album a fost corectă.

Verdictul se extinde și la Torry. Vocalul ei le vorbea cândva ascultătorilor despre o teroare dincolo de cuvinte, notează recenzia, deși între timp a devenit atât de familiar încât e posibil să fi pierdut acea putere; a apărut chiar și într-o reclamă la Nurofen. Chiar și un ascultător căruia îi este greu să scape de acea asociere, adaugă recenzia, s-ar putea să fie nevoit să concluzioneze că The Great Gig in the Sky este o piesă mai slabă fără ea. Poate așa se vinde un disc în 48m de copii: știind exact ce face.