Macacii care au trecut printr-o epidemie virală au devenit mai pretențioși la mâncarea murdară

În 2020, un virus a măturat un sanctuar de primate din Texas. După aceea, maimuțele care au trecut prin asta au devenit vizibil mai pretențioase la mâncarea care părea murdară — chiar dacă acel virus nu se răspândea deloc prin mâncare.

Aceasta este concluzia unui studiu publicat în Royal Society Open Science și sugerează de unde ar putea veni propriile noastre sentimente de dezgust.

Fructe lângă fecale și cine ar mai mânca

Cercetători în științe cognitive de la University of California San Diego au testat 55 de macaci japonezi din sanctuar. Fiecărei maimuțe i s-a oferit o alegere: fructe așezate pe lemn simplu sau pe un burete de bucătărie, ori fructe așezate pe o suprafață acoperită cu fecale reale de macac, sigilate sub un strat transparent de epoxi. Fecalele erau vizibile, dar sigilate, așa că fructul nu era de fapt contaminat. Doar părea.

Pentru o maimuță, aceasta nu este întotdeauna o alegere evidentă. Cercetările anterioare au arătat că macacii vor mânca mâncare care pare contaminată cu fecale dacă recompensa este suficient de bună.

În noile teste, diferența dintre grupuri a fost mare. Macacii din grupul care nu fusese expus virusului au mâncat fructul care părea contaminat în 79% din încercări. Macacii din grupurile care trecuseră prin epidemie l-au ales în doar 47% din încercări.

Epidemia a contat, nu infecția

Trei dintre cele patru grupuri de macaci din sanctuar au fost lovite de simian retrovirus Type II, un virus care provoacă o imunodeficiență similară cu SIDA la primate. Al patrulea grup nu a fost.

Maimuțele precaute includeau animale care nu fuseseră niciodată infectate ele însele. Asta indică experiența epidemiei — boala răspândindu-se în jurul lor — mai degrabă decât contactul cu virusul, ca fiind lucrul care le-a schimbat comportamentul.

Există și o altă întorsătură. Simian retrovirus Type II se răspândește prin mușcături și zgârieturi, nu prin fecale sau mâncare. Așadar, maimuțele evitau un tip de contaminare care nu avea nimic de-a face cu modul în care boala se răspândea de fapt între ele. Ele nu știau cum se răspândește virusul, la fel cum oamenii nu știau în primele zile ale COVID-19.

„Grupurile au istorii, iar acele istorii se văd în comportament”, a declarat într-un comunicat autorul studiului, Stephan Kaufhold de la UC San Diego. „Trecerea prin epidemia de boală pare să fi făcut acele grupuri de maimuțe mai precaute în jurul mâncării care pare contaminată.”

Ce învață o maimuță la începutul vieții

Un al doilea experiment al aceleiași echipe a folosit același montaj cu macaci care avuseseră creșteri diferite. Maimuțele ținute ca animale de companie și crescute printre oameni erau mai predispuse să mănânce mâncarea care părea contaminată decât maimuțele născute în sanctuare și crescute de mame macac.

„O posibilitate este că aceste maimuțe nu au avut ocazia să învețe comportamente tipice de evitare de la mamele lor și de la alți macaci la începutul vieții”, a spus Kaufhold. „Chiar și după ce au trăit cu alte maimuțe timp de câțiva ani, acea experiență timpurie poate încă modela modul în care răspund la potențiale surse de boală.”

Cercetătorii spun că lucrarea oferă indicii despre originile evolutive ale dezgustului — instinctul care îi face pe oameni să se retragă de la fecale, vomă și mâncare putrezită. Dezgustul este puternic și automat, dar este și modelat de experiență. Macacii sugerează că această modelare nu este unică pentru oameni.