Cuburile de uraniu din timpul războiului arată că reactorul nazist era de două ori sub necesar pentru a funcționa

Uraniul vechi rămas din Al Doilea Război Mondial poate fi examinat în laborator, iar acest lucru se dovedește suficient pentru a stabili cât de aproape au ajuns de fapt naziștii de construirea unui reactor nuclear funcțional. Două cuburi care au supraviețuit din proiectul german din timpul războiului spun o altă poveste decât cea pe care a spus-o liderul proiectului după război.

Relatarea lui Heisenberg

Werner Heisenberg a condus dezvoltarea reactorului pentru proiectul „bomba nazistă” al Germaniei, care s-a încheiat cu o mașină cunoscută sub numele de reactorul nuclear B8. În 1947, după război, a scris că reactorul era aproape terminat. Era „doar insuficient”, spunea el, pentru a crea o reacție care să se autoîntrețină, și mai avea nevoie doar de o „cantitate relativ mică de uraniu” pentru a funcționa.

Ce au arătat cele două cuburi

Noul studiu a fost publicat pe 29 septembrie în revista PNAS Nexus. Autorii săi au folosit documente istorice și investigații criminalistice ale două dintre cuburile de uraniu care au supraviețuit din proiect pentru a contracara afirmația lui Heisenberg. Rămășițele fizice ale experimentului din timpul războiului oferă o verificare directă a ceea ce avea de fapt proiectul la dispoziție.

Studiul concluzionează că reactorul B8 avea mai puțin de jumătate din apa grea și aproximativ jumătate din uraniul de care ar fi avut nevoie pentru o reacție în lanț continuă. Apa grea este o formă specială de apă pe care se bazează un reactor de acest tip dacă reacția trebuie să continue.

„Rezultatele mele susțin că Heisenberg se înșela cu un factor de aproximativ doi”, a declarat primul autor Patrick Park, student la doctorat la Universitatea Princeton, care a co-scris studiul în timp ce se afla la Universitatea Columbia.

De ce calculele din timpul războiului erau aproximative

Park a spus că greșeala era de înțeles. Calculele lui Heisenberg erau doar aproximative. Proiectul fusese mutat într-o pivniță de piatră în orașul Haigerloch, Germania, după ce Berlinul a fost bombardat.

„Oamenii mureau sau flămânzeau, așa că aceste calcule pentru reactor nu erau prioritatea lui principală”, i-a declarat Park revistei Live Science, adăugând că multe detalii ale fizicii din spatele reacției erau necunoscute la acea vreme. „Având în vedere aceste circumstanțe, cred că a făcut tot ce a putut”, a spus el.

Ce ar fi însemnat un reactor funcțional

Dacă ar fi funcționat, reactorul B8 ar fi confirmat că o reacție în lanț era posibilă, marcând un pas cheie spre dezvoltarea germană a unei bombe atomice. Ar fi putut, de asemenea, să impulsioneze dezvoltarea reactoarelor specializate folosite pentru a crea plutoniu de calitate militară din uraniu.

În schimb, bomba atomică a fost dezvoltată mai întâi de Statele Unite și a fost folosită pentru a forța capitularea Japoniei în august 1945. Germania capitulase deja în mai 1945, iar proiectul german al reactorului s-a încheiat fără un reactor funcțional.