De ce radarul meteo din Texas arată o furtună care este, de fapt, lilieci

Într-o noapte senină în Texasul central, un ecran de radar meteo se poate umple cu o pată uriașă de genul celei care de obicei înseamnă că o furtună se apropie. Nu este ploaie. Sunt milioane de lilieci, care ies dintr-o peșteră și se împrăștie pe cer.

O pată mai mare decât un oraș

Stația radar de lângă New Braunfels, Texas, își petrece timpul scanând orizontul după nori de furtună care se apropie. Într-o seară de vară poate detecta altceva: o masă de animale zburătoare mai mare decât orașul San Antonio. Un ghid de la Peștera Bracken a ridicat un telefon care arăta fluxul radar în direct, și iată-o, răspândită pe ecran. Aplicațiile meteo de obicei își schimbă setările implicite astfel încât scene ca aceasta să nu apară, a spus ghidul. Dacă nu ar face-o, oamenii care verifică radarul într-o noapte senină ar întinde mâna după umbrele, convinși că o aversă urmează să lovească.

Trei ore și jumătate de aripi

Peștera Bracken se află în dealurile din Texasul central, iar de cel puțin 8.500 de ani populația ei de vară a crescut în același mod. Până la 10 milioane de lilieci cu coadă liberă zboară 700 de mile spre nord în fiecare primăvară, din adăposturi mai mici din și din jurul Mexicului central. După ce mamele nasc, numărul se dublează din nou, ajungând la aproape 20 de milioane — cea mai mare adunare de mamifere non-umane de pe Pământ. Până la mijlocul verii, plecarea nocturnă, cunoscută simplu drept „emergența”, este atât de aglomerată încât durează mai mult de trei ore și jumătate pentru ca fiecare liliac să iasă prin intrarea îngustă a peșterii. Rezultatul este un panache de aripi mici care bat, ce arată ca un șarpe care se întinde spre cerul serii. Liliecii urcă până la 10.000 de picioare, călătoresc între 60 și 100 de mile într-o noapte și mănâncă împreună mai mult de 150 de tone de molii, gândaci și alte insecte înainte de a se întoarce acasă chiar înainte de revărsatul zorilor.

Numărarea liliecilor pe un ecran destinat ploii

Lee Mackenzie, cofondator al Austin Bat Refuge împreună cu Dianne Odegard, a urmărit radarul meteo în fiecare zi timp de peste un deceniu pentru a urmări aceste plecări. S-a înscris la un curs de formare la National Severe Storms Laboratory din Norman, Oklahoma, un curs conceput pentru piloții Forțelor Aeriene și alți profesioniști militari care citesc radarul meteo în timp real. Apoi a mers mai departe. Folosind date brute de la stațiile meteo din San Angelo, Granger, New Braunfels și Brackettville — cele patru colțuri a ceea ce el numește „Zona semnificativă de lilieci din Texasul central” — laboratorul i-a construit un set de instrucțiuni matematice care transformă petele de pe ecran într-o estimare a numărului de lilieci aflați în aer. El a numit-o „al naibii de complicată”. Adună nouăzeci de puncte diferite din datele radar. Dianne Odegard a spus că probabil are mai multe date despre emergențele liliecilor din Texasul central decât oricine de pe Pământ.