O eclipsă veche de 2.700 de ani ajută la măsurarea rotației străvechi a Pământului
O eclipsă totală observată în China în 709 î.Hr., plasată cândva la opt kilometri distanță pe hartă, îi ajută acum pe oamenii de știință să măsoare cum se rotea Pământul și ce făcea Soarele.
Pe 17 iulie 709 î.Hr., oamenii de la curtea Ducatului Lu din China antică au văzut Soarele dispărând complet. Relatarea lor, păstrată într-o cronică numită Analele Primăverii și Toamnei, este cea mai veche mențiune scrisă a unei eclipse totale de Soare care poate fi datată cu certitudine. Peste 2.700 de ani mai târziu, ea face ceva neașteptat: îi ajută pe oamenii de știință să stabilească cât de repede se rotea Pământul pe atunci și ce făcea Soarele.
O greșeală de opt kilometri
Când cercetătorii au folosit astronomia modernă pentru a calcula unde ar fi trebuit să fie vizibilă eclipsa, răspunsul nu s-a potrivit. Calculele lor arătau că o eclipsă totală nu ar fi trebuit să fie văzută de la Qufu, orașul considerat multă vreme drept locul curții din Lu.
Echipa a identificat problema în coordonatele orașului. Trecând prin rapoarte de săpături arheologice și dovezi de geografie istorică, au descoperit că calculele anterioare plasaseră anticul Qufu la aproximativ opt kilometri de locul unde se afla de fapt. Opt kilometri înseamnă un drum scurt cu mașina. În termeni de eclipse, a fost suficient pentru a scoate curtea din umbră.
Ce a făcut posibilă corectarea
Odată ce orașul a ajuns în locul potrivit, umbra s-a aliniat. Echipa, condusă de Hisashi Hayakawa de la Universitatea Nagoya, a putut apoi să măsoare rotația Pământului în momentul eclipsei, să determine orientarea axei de rotație a Soarelui și să simuleze cum ar fi arătat coroana. Coroana este atmosfera exterioară slabă a Soarelui, care în mod normal rămâne ascunsă și devine vizibilă cu ochiul liber doar în timpul unei eclipse totale. Rezultatele au fost publicate în Astrophysical Journal Letters.
Pământul nu se rotește cu o viteză perfect constantă. Rotația sa s-a schimbat de-a lungul unor perioade lungi, așa că o consemnare atentă a locului unde a căzut o umbră acum mii de ani este o verificare utilă a calculelor.
Un Soare descris ca galben sus și jos
Eclipsa în sine este doar o parte a poveștii. O carte ulterioară, Hanshu, sau Cartea Han, păstrează un pasaj scris la aproximativ șapte secole după eveniment. Acesta descrie Soarele eclipsat ca fiind „complet galben sus și jos”.
Acea formulare ciudată a fost legată în mod tradițional de coroana solară. Dacă legătura este corectă, este una dintre cele mai vechi descrieri scrise care s-au păstrat ale coroanei. Forma sugerată indică faptul că Soarele revenea la o fază mai activă după o perioadă lungă de activitate neobișnuit de scăzută și oferă un posibil sprijin independent pentru reconstrucțiile anterioare ale activității solare antice bazate pe măsurători de radiocarbon.
Cercetătorii sunt prudenți aici. Eclipsa din 709 î.Hr. este datată cu certitudine; descrierea coroanei nu, pentru că provine dintr-o sursă scrisă secole mai târziu. Prin urmare, această interpretare rămâne incertă.
Înregistrarea s-a păstrat pentru că curțile din China antică urmăreau cerul îndeaproape. Dinastiile angajau specialiști pentru a urmări evenimentele cerești, deoarece priveliștile neobișnuite erau adesea interpretate ca prevestiri, uneori ca avertismente că un împărat s-a purtat rău. Eclipsele și aurorele erau consemnate din acest motiv, iar acele note sunt astăzi printre cele mai valoroase surse din lume pentru studierea eclipselor din trecutul îndepărtat.