De ce ajungea urina veche în rufe și de ce era temută baia

Secole la rând, oamenii și-au spălat hainele în urină veche, iar unii se scăldau în lapte, pentru că erau convinși că aceste obiceiuri fac bine corpului. În trecut, spălatul nu însemna pur și simplu curățenie. Era legat de încercări elaborate de a înțelege cum funcționează corpul, cum se menține sănătos și cum se îmbolnăvește.

Urina veche făcea treaba săpunului

Înainte ca săpunul fabricat comercial să fie ușor de găsit, gospodăriile au trebuit să se descurce cum puteau. Alături de cenușa de lemn, care formează o soluție alcalină când e pusă în apă, oamenii apelau uneori la oala de noapte pentru spălatul rufelor. Pe măsură ce urina se învechea, o substanță din ea numită uree se descompunea în amoniac, un compus chimic cu miros puternic care acționează ca un alcalin slab. Acesta ajuta la dizolvarea grăsimilor și la slăbirea murdăriei din țesătură. Combinat cu leșia făcută din cenușă și cu multă forță de muncă — o scufundare energică în jgheaburi, râuri sau pâraie — rezulta un sistem de curățare timpuriu și eficient.

Baia era privită ca un risc

Medicii din perioada modernă timpurie erau fascinați de porii corpului. Mulți credeau că scăldatul în apă caldă îi poate deschide atât de mult încât vaporii dăunători sau aerul corupt să poată intra. William Vaughan, care a scris tratate de medicină în secolul al XVII-lea, se temea că, dacă porii lasă sudoarea să iasă, pot lăsa să intre și substanțe nesănătoase. Nu spunea că oamenii ar trebui să renunțe cu totul la baie, ci doar că nu ar trebui să se scalde „excesiv” — o baie era considerată excesivă dacă deschidea porii prea mult și tulbura echilibrul natural al corpului. El avertiza și împotriva „închiderii sau astupării porilor: ceea ce se întâmplă prin ungere imoderată”.

O dată pe săptămână era considerat destul

Ideile victoriene despre spălat trăgeau în două direcții. Un text despre sănătate din anii 1860 afirma: „O dată pe săptămână este adesea destul pentru a scălda tot corpul, în scop de lux sau de curățenie.” Același pasaj explica faptul că uleiul produs de glandele pielii lubrifiază suprafața acesteia și avertiza că scăldatul foarte frecvent al întregului corp ar consuma această substanță protectoare. Alți autori nu erau de acord. Cartea lui Andrew White Tuer, Luxurious Bathing, apărută spre sfârșitul epocii victoriene, susținea că baia poate fi „regeneratoare pentru constituții slăbite”.

Nici părul nu trebuia spălat prea des

Manualele de îngrijire a părului din secolul al XIX-lea avertizau împotriva spălării prea frecvente a părului, a umezirii inutile a scalpului și a expunerii capului la frig după aceea. A Practical Treatise on the Diseases of the Hair and Scalp de George Thomas Jackson, publicată în 1887, avertizează în repetate rânduri împotriva spălării excesive, pentru că părul ud era considerat a-i face pe oameni sensibili la răceli, precum și la dureri de nervi și alte afecțiuni nervoase. Periajul era alternativa recomandată. Manualele de frumusețe recomandau adesea 100 de mișcări de perie dimineața și seara, o rutină despre care se credea că îndepărtează praful și pielea moartă, ia uleiul în exces și stimulează circulația.

Ceea ce au în comun aceste obiceiuri este convingerea că echilibrul corpului putea fi protejat sau dat peste cap de ceea ce se punea pe el sau se lăsa pe el.